miercuri, 19 iulie 2017

Din nou în ,,Țara lui Andrei”!


sursa:https://www.taraluiandrei.ro/
,,Prima săptămână din Tabăra Meseriașilor a fost rezervată singurilor liceeni din țară care studiază în domeniul de petrol și gaze.
60 de tineri meseriași au urmat un program intens ce a inclus profilare vocațională, cursuri de dezvoltare personală, cursuri practice, cât și un program interactiv prin care le-au fost testate cunoștințele acumulate.
În cadrul atelierelor de dezvoltare personală, elevii au învățat să comunice, să lucreze în echipă, să-și dezvolte spiritul antreprenorial și eco-civic, dar și cum să se prezinte în fața unui angajator sau cum să redacteze un CV.

La atelierele practice alături de experții OMV Petrom, elevii au dat dovadă de multă implicare, dorință de învățare și curiozitate pentru meserie. Au descoperit domeniul petrolier printr-o serie de cursuri tematice despre practicile de foraj, componența și caracteristicile rocilor, istoria petrolului sau reguli de siguranță, simulând și un program de muncă în cadrul căruia au primit roluri și responsabilități reale.
Săptămâna s-a încheiat cu un concurs în cadrul căruia elevii au răspuns întrebării „Vrei să fii Petrolist?” trecând printr-o serie de probe teoretice și practice menite să le testeze cunoștințele.
Elevii participanți în tabără fac parte din programul Școala Petroliștilor, prin care OMV Petrom a creat 6 clase în învățământul profesional, cu specializările: operator sonde sau operator la extracția, transportul, tratarea și distribuția gazelor în liceul Voievodul Mircea din Târgoviște, Colegiul Tehnic Grigore Cobălcescu din Moinești și Liceul Tehnologic Astra din Pitești.
Îi felicităm pe micii petroliști și sperăm să-i vedem în câțiva ani adevărați profesioniști!”